Malurile străzii?

by

Spaţiul public este mai mult decât activitatea numită generic recreere. Să facem un exerciţiu: ce ne bucură privirea atunci când străbatem de grabă străzile pentru a ajunge la serviciu sau la şcoală? Mai privim în jurul nostru? Iar dacă cercetăm, ce vedem? Putem respira vizual sufletul urbei noastre? Sau devine doar praf şi eşapament?

Clădirile sunt trecute undeva în spate în fundal, dincolo de perdeaua de maşini parcate, cabluri şi reclame luminoase. Trotuarele nu mai sunt nici ele ce au fost. După îngustări făcute în favoarea lărgirii şoselelor, a apariţiei spaţiilor de parcare care niciodată nu sunt suficiente, indiferent de eforturile uriaşe depuse în acest scop, încercăm mereu să satisfacem nevoile de spaţiu ale maşinilor şi uităm de oameni. Nu am făcut decât să supra-simplificăm bogăţia fenomenului experienţei urbane. Am pierdut noţiunile de tactil, de poetic. Oamenii se deplasează rapid, traversează spatiul, nu mai au răgazul privirii în jur, şi tratăm la fel şi apa, cursurile de apă care ne traverseză oraşul. În curând vom vorbi şi de principalul element natural al Târgu Mureşului, despre râul care ia dat numele, acum însă ne concentrăm pe fratele mai mic, pe canalul numit Pocloş. Încercăm astfel să atragem atenţia asupra elementelor vii, şi a activităţilor plăcute de care încă se mai putem bucura în mediul urban.

Evoluţia spectaculoasă a cursului de apă, de la un canal al „leproşilor” (Poklos în limba maghiară) la o axă verde de promenadă, transformarea peste noapte într-un loc de întâlnire al bicicliştilor şi al skater-ilor, ne face să jubilăm. Înseamnă că am înţeles importanţa spaţiilor libere, tihnite, deschise şi beneficiile sportului în aer liber. Mărunte sunt intervenţiile de care ar mai fi nevoie pentru o experienţa deplină.

Există o tendinţă internaţională de reabilitare a fronturilor la apă şi de încurajare a transportului public, a mersului pe jos şi a folosirii bicicletei. În Olanda spre exemplu, pistele de bicicletă sunt primele dezăpezite iarna. Oraşe care şi-au acoperit cursurile mici sau mari de apă pentru a le transforma în şosele, au conştientizat importanţa prezenţei elementului natural în defavoarea unei temporare fluidizări de trafic şi încearcă acum re-descoperirea albiilor râurilor. Doar că cele două acţiuni solicită, fiecare în parte, sume uriaşe de bani. Şi, de aceea tendinţa actuală este de eficientizare a traficului, nu de fluidizare a lui.


istorie: raul Mark, mici ambarcatiuni, indiguire, vegetatie perimetrala

modernitate: raul Mark, acoperit pentru fluidizarea circulatiei carosabile

actualitate: proiect de re-descoperire a apei curgatoare si de a re-naturare a orasului

De aceea credem că problemele de trafic se rezolvă odată cu îmbunătăţirea legăturilor pietonale şi a transportului în comun. Avem nevoie de legături viabile, spaţii sigure şi confortabile.

Un oraş prietenos înseamnă un oraş al oamenilor, mai mult decât al maşinilor lor… Vrem oare ca malul să devină trotuar?

5 răspunsuri to “Malurile străzii?”

  1. Timea Paal Says:

    http://www.tirgumures.ro/e107/pdf/plro.pdf –> pagina 7, proiectul primariei pentru acoperirea paraului Poclos. Ei vor sa vada parcari + spatii dedicate comertului, birourilor si serviciilor. Ceea ce scapa atentia lor este ca pachetul „comert, birouri, servicii” va atrage mai multe masini intr-o zona care momentan este destinata locuirii. Problema de trafic pe malul paraului este cauzata de strazile inguste. Posibilitatea de largire nu exista iar ele sunt folosite ca spatiu carosabil pentru masini + parcari + trotuar pentru pietoni numerosi + pista de biciclete. In loc de actiunea logica de a reduce incarcarea prin eliminarea unei functiuni, s-a decis sa pastreze toate, plus sa mai adauge la incarcarea de trafic prin introducerea trioului de comert, birouri si servicii in zona. Destept.
    Pe langa problema sus mentinuta este de remarcat ce considera ei „imagine urbana atractiva”.

  2. isztom Says:

    Indiferenta fata de Poklos provine de la imaginea extrem de sinistra a malului, in zona centrala, care este pur si simplu un zid de beton.
    Paraul este mult mai placut dupa complexul Dacia pana la str. Livezeni unde spatiul urban es deschide, inpreuna cu spatiile verzi.
    Adevarata schimbare ar veni odata cu inaltarea nivelului apei.
    In prezent ori este doar un fir de apa urat mirositor, mai ales vara; ori avem un canal murdar cu apa tulbure si inaltime mai ridicata, dupa ce ploua sau se topeste zapada.
    Toate apele curgatoare apartin de Apele Romane. Orice interventie asupra Poklosului se poate face doar cu acordul lor.

  3. isztom Says:

    Continuare…
    Solutia inaltarii nivelului apei poate fi realizata doar daca se face sistematizare a cursului superior al paraului, in afara orasului. Acesta ar consta dintr-un dig, ce ar inconjura o arie inundabila, pentru eventualitatea unor cresteri de debite considerabile. Pe aceasta arie inundabila s-ar depozita cantitatile de apa in surplus, la nevoie.
    Aceasta solutie ar impune dobandirea unui teren generos,(specialistii de la Apele Romane cred ca pot calcula cam ce dimensiune ar fi necesar pentru un volum X de apa)in zona Corunca, unde in prezent terenurile sunt destul de scumpe; realizarea digului portector, ecluze etc. ce toate insumeaza o investitie imensa.
    Doar atunci am avea un Poklos curat, inalt si imblanzit.

  4. Georgiana Says:

    Adevarat, solutia ar fi ridicarea nivelului apei.
    Iar pentru ca zona isi arata deja potentialul (dar si NECESITATEA) de a deveni dedicata agrementului si sportului, cel putin pentru locuitorii din cartirul Tudor, efortul pare cel putin justificat. Vorbim despre un ax linistit, o buna legatura cu zona centrala si raul Mures, paralel cu strazi deja existente care isi indeplinesc menirea rutiera. Cred ca stradutele generate de Poclos au menire pietonala si de principal traseu pentru biciclete.
    Ar mai fi ideea redirectionarii unor cursuri mai mici din amonte pentru a ajuta albia Poclosului.
    Si aici avem nevoie de parerea specialistilor in domeniu.

  5. faleza si frontul la apa « ± galaţi Says:

    […] propuneri riverfront la mures: https://plusminusmures.wordpress.com/2010/05/14/malurile-strazii/ 46.777248 […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: